Produsele noastre vă vor introduce în povestea vechiului teritoriu al Toscanei şi vă vor face să vizualizaţi prin intermediul lor minunatele tehnici ale meşteşugarilor din Florenţa. 

Peloro garantează calitatea produselor prin însăşi această tradiţie respectabilă a zonei în care sunt realizate. Florenţa este capitala regiunii Toscana, cunoscută ca un adevărat leagăn al civilizaţiei renascentiste şi reprezentând un real punct de reper pentru activităţile de prelucrare a pielii.

Regiunea Toscanei este binecunoscută pentru tehnica de prelucrare a pielii care implică tăbăcirea vegetală, utilizând taninul, o substanţă naturală provenită din diverse specii de arbori. Extractul de tanin din scoarţa copacilor realizează o tăbăcire unică a pielii, fiecare piele prelucrată devenind de neimitat. Tehnica este perfecţionată în Toscana de câteva secole, din tată în fiu, fiind o metodă clasică, anevoiasă, dar cu rezultatele cele mai artistice. Genţile realizate în astfel sunt în culori naturale, cu ingrediente naturale şi reprezintă o investiţie de durată într-un accesoriu cu totul deosebit.

În timp, produsele realizate prin această tehnică vor spune povestea dumneavoastră, urmele purtării transformând geanta într-o mărturie a vieţii duse, a intemperiilor întâmpinate, a mâinilor care au manevrat-o şi a locurilor unde a fost pusă. Genţile se transformă în timp şi devin unicate, cu personalitate şi istorie individuală, fiind doar o modalitate în plus pentru dumneavoastră să vă exprimaţi stilul propriu.